Ma uit la cartea asta si
parca il vad pe micul Magician cum se agita.
– Esti bine? il intreb
Nu imi raspunde. Incepe sa scormoneasca agitat in gentuta lui pe cat de mica e, pe atat de multe lucruri scoate din ea. Parca nu se mai termina. Isi insira toate lucrurile pe masa. Rastoarna geanta cu susul in jos… ofteaza, se gandeste, iar cauta… se opreste.
– Cred ca am ratacit din lucruri… Aveam mai multe in geanta cand am venit aici!
– Ce aveai in plus? Ce-ti lipseste?
– Aveam niste pietricele colorate, un stilou, un caiet, o carte, un spiridus, o zana mica si afurisita, o pelerina de Eremit… unde au plecat?
– Nu aveai cum sa le pierzi… sunt ele pe undeva
– Aici nu mai sunt… oare mi le-a furat cineva?
Il vad tare necajit pe acest Magician, il iau in brate si incerc sa il linistesc.
– Cand le-ai folosit ultima data?
– Nu mai stiu exact, dar stiu sigur ca le-am avut candva.
– Vrei sa mergem sa le cautam?
I-am propus micului Magician sa ne intoarcem pe calea lui sa cautam toate acele resurse pierdute.
Tot mergand pe cararile umblate in trecut de el… micul Magician incepe sa isi aminteasca.
– Imi aduc aminte! imi spune el cu ochii sclipocind.
Am pierdut din daruri cand am parasit locul in care am crescut. O parte dintre ele le-am lasat acolo.
Am pierdut din daruri cand i-am citit fratelui meu prima poezie scrisa de mine. El a ras. Mi-a zis ca nici macar nu are rima.
Le-am pierdut atunci cand ma duceam la tata cu desene facute de mine, dar el nu avea timp nici sa le priveasca. „Ce mai sunt si mazgaleli astea, pleaca de aici, am treaba”
Le-am pierdut atunci cand tata mi-a zis ca nu o sa pot castiga niciodata din scris sau cand seful mi-a zis ca mai bine ma las de meseria asta.
Le-am pierdut cand mi-am comparat propriile daruri cu ale altora.
Le-am pierdut cand am ales un job doar pentru bani, sacrificandu-mi talentele.
Le-am pierdut cand am incercat sa ii copiez pe altii.
Le-am perdut cand am ales drumuri batatorite de altii sau cand am mers pe urmele lor in speranta ca voi ajunge si eu la “cum sa ai succes in viata”.
Le-am pierdut atunci cand mi-am negat telentele.
Le-am pierdut cand mi-am zis ca nu valorez nimic.
Le-am pierdut cand altii mi-au dat de inteles ca nu valorez nimic.
– Drag Magician, acum ca stii unde sunt toate lasate, ce ar fi sa le chemam inapoi acasa?
– Cum as putea face asta?
– Spunand cu iubire, raspicat si tare, o mantra pe care am descoperit-o si eu intr-o meditatie a Monicai Gaitanaru: Tot ce e al meu de drept, de oriunde si oricand si mi-a fost instrainat, sa se intoarca la mine acum!
Mi-am regasit talentele cand am reinceput sa scriu.
Mi-am regasit talentele cand am reinceput sa cant.
Mi-am regasit talentele cand am pus lumea exterioara pe pauza si am privit in mine.
Mi-am regasit talentele cand am inlocuit invidia cu admiratia.
Mi-am regasit talentele cand durerea de a le tine ascunse a devenit mai mare decat frica de a ma expune.
Mi-am regasit talentele atunci cand am inteles ca nimeni in viata asta nu are dreptul sa fie autoritatea vietii mele nici macar mentorii, ghizii sau parintii.
Mi-am regasit talentele cand am inteles ca nimeni nu are dreptul sa decida ce fac eu cu darurile mele.
Mi-am regasit talentele cand nu m-a mai interesat ce zic altii despre ele.
Mi-am regasit talentele cand mi-am dat seama ca niciodata nu e prea tarziu.
Mi-am regasit talentele cand am inchis ochii si mi-am ascultat glasul copilului interior.
Mi-am regasit talentele cand am reinceput sa ma joc fara sa ma intreb „o sa fac bani din asta?”.
Mi-am regasit talentele cand am pictat fara un scop anume.
Mi-am regasit talentele cand am stat in natura si am invatat de la ea sa renunt la control.
Mi-am regasit talentele cand toate vocile critice din capul meu au tacut.
Mi-am regasit talentele cand am facut pace cu trecut.
Mi-am regasit talentele cand am creat imaginar un spatiu in care copilul meu interior poate creste asa cum isi doreste el.
Mi-am regasit talentele cand am inceput sa ma iubesc mai mult.
Mi-am regasit talentele cand am inceput sa savurez calatoria in sine fara sa mai fiu obsedata de destinatie.
No Comments