Formula materializării gândurilor

Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este ideea care mi-ar salva viaţa în perioade de criză (adică acele perioade în care toate necazurile se hotărăsc să îşi dea întâlnire în viața ta de parcă s-au vorbit înainte: jobul îl pierzi, iubită te părăseşte, prietenii nu te mai caută şi mai eşti şi lefter pe deasupra) aş răspunde prin următoarea ecuaţie: 

M = Gc + Eî

Când descoperi această formulă, realitatea din jur îşi deschide larg orizonturile. Mintea devine nelimitată și înțelegi că atât timp cât eşti în deplinătatea facultăţilor mintale, oricând o poţi lua de la capăt mai clar şi mai sigur pe tine. Visurile devin atunci o chestiune de energie, gând și timp. Ai cu tine alchimistul ce te vă conduce acolo unde îţi doreşti.

Pentru această ecuaţie (şi pentru multe alte informaţii) l-aş pupa pe nenea Dispenza şi i-aş mulţumi că a scris cartea “Distruge-ţi obiceiurile nocive” şi mai ales că a împărtăşit-o cu noi, curioşii. Pentru că, aşa cum spune şi el în primele rânduri ale cărţii, 

CEI CARE FAC CĂ VISURILE NOASTRE  să devină realitate sunt oamenii de care ne înconjurăm şi care ne împărtăşesc viziunea, care şi-au propus scopuri similare, care ne susţin în cele mai simple moduri cu putinţă, care dau dovadă de simţ de răspundere şi sunt cu adevărat altruişti. 

Revenind la formulă de sus, probabil te întrebi ce e cu M, C, E, și de unde atât de mult entuziasm pentru o singură idee. Explicaţia vine în urma unei cercetări descoperite în prima parte a cărţii Distruge-ţi obiceiurile nocive şi care dovedeşte cât de atotputernici suntem 😀

Gândurile și sentimentele produc rezultate în eprubetă

“Studiul despre care vă vorbesc s-a desfășurat la Centrul de cercetări HeartMath din California. Cei de acolo au realizat cercetări extraordinare în domeniul fiziologiei emoțiilor, al interacțiunilor dintre inimă și creier și multe altele. În esență, în colaborare cu alții, au demonstrat cu documente existența unei legături specifice între stările noastre emoționale și bătăile inimii. Când avem emoții negative (furie, frică), bătăile inimii ne devin neregulate și dezorganizate. Prin contrast, emoțiile pozitive (iubirea, bucuria) produc modele foarte ordonate, coerenţe pe care cercetătorii de la HeartMath le numesc coerență cardiacă.

  • În cercetarea efectuată, dr. Rein a studiat mai întâi un grup de zece persoane cu multă experiență în utilizarea tehnicilor predate la HeartMath pentru crearea coerenței cardiace.  Aceștia aplicau tehnicile pentru producerea de sentimente puternice, înălțătoare, precum iubirea și aprecierea, pentru că apoi, timp de două minute, să țină în mână eprubete cu probe de ADN, aflate în suspensie în apă deionizată. La analiză probele nu au arătat apariția vreunor modificări semnificative statistic.”
  • În al doilea grup participanții au fost instruiţi să facă același lucru, dar pe lângă emoțiile pozitive de dragoste și recunoștință, emiteau în același timp și o intenție (un gând) de răsucire său dezrăsucire a lanțurilor ADN. În cazul acestui grup, modificările au fost semnificative, ADN-ul a fost răsucit cu până la 25%. 
  • Cercetarea nu s-a încheiat aici. Oamenii de știință au vrut să observe ce rezultate se obțin dacă subiecții formulează intenția, gândul, fără a produce o emoție înaltă profundă. Așa cum probabil se așteptau, ADN-ul nu a prezentat niciun fel de modificare.

Concluzia cercetării: Materializarea = un gând clar (intenția) + o emoție înaltă profundă (iubire, apreciere, recunoștință)

Răspunsul cuantic nu se manifestă doar la dorințele noastre, nici la gândurile clare și nici la emoțiile pozitive. În ciuda a ceea ce promovează mulţi guru motivaţionali, nu este suficient să îţi treci obiectivele pe o foaie de hârtie, la început de an,  apoi să aştepţi ca miracolul să se producă. Transformarea începe abia atunci când acele obiective sunt încărcate de sufletul tău. Când le amplifici, le hrăneşti cu energia ta pozitivă zi de zi. Atunci mintea și sufletul se află în consens şi conlucrează la materializarea visurilor tale. De aceea mintea trebuie să fie în sincron cu sufletul, și mai mult decât atât trebuie să rămână permanent conectate. Iar asta, de cele mai multe ori presupune exercițiu:

  1.  Să ştii ce vrei, să îţi faci timp să afli cât mai clar care este destinția în care vrei să ajungi. Înseamnă autoanaliză și curajul de a răspunde sincer la o serie de întrebare legate de visul tău.
  2.  Să încarci acel gând cu o emoţie înaltă: iubire, încredere, credinţa şi siguranţa. 
  3. Să filtrezi zi de zi emoțiile pe care le trăiești. Să îți hrănești mintea și sufletul cu lucruri bune. Să dizolvi din sistemul minte-suflet-vis toate gândurile, emoțiile care nu sunt în consens cu el.

P.S: Dacă suntem capabil să producem schimbări în ADN, imaginează-ţi câte alte magii știe să facă fiinţa umană. 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply