Pentru a înțelege “neuroștiința” vizualizării, am să te rog, înainte de toate să îți imaginezi că muști dintr-o lămâie zemoasă, la fel cum face copilul din gif-ul următor.
Ce reacție are corpul tău? Probabil că îți vine să te strâmbi, la fel cum face și corpul.
Întrebarea este cum poate corpul să reacționeze așa, din moment ce tu doar ți-ai imaginat că muști dintr-o lămâie sau ai văzut pe altcineva făcând acest lucru?
Uită-te la un film de groază. Dacă în mod conștient știi că lucrurile înfricoșătoare se întâmplă doar în film, de ce și după ce s-a terminat filmul ai impresia că cineva te urmărește prin casă? Există chiar o glumă pe tema aceasta: “Dacă vrei să nu te mai simți singur, uită-te la un film de groază!” .
De ce ți-am propus aceste jocuri de imaginație? Pentru a înțelege că uneori gândurile devin cât se poate de reale – dovadă stă reacția corpului tău. Vizualizarea, imaginația, gândurile și chiar acțiunile și cuvintele altora au un impact direct asupra realității tale.
Există multe astfel de exemple care dovedesc că uneori, creierul poate fi „păcălit” ușor.
Conform cercetătorului Harville Hendrix, creierul vechi (trunchiul cerebral + sistemul limbic) nu are noțiunea timpului liniar (pentru el azi, mâine, ieri nu există; tot ce a existat încă există) și nici noțiunea lumii exterioare. Neștiind că lumea exterioară există, creierul vechi își preia informațiile din simboluri, imagini și gânduri produse de creierul nou (cortexul cerebral). Neavând noțiunea timpului și a spațiului, creierul vechi nu face distincția între real și imaginar și presupune că tot ce gândești, auzi, vezi, îți imaginezi ți se întâmplă ție, în mod real, chiar acum.
Iată un alt exemplu, adus de data aceasta de Dr. Joe Dispenza în cartea Tu ești placebo. Joe Dispenza spune că atunci când vizualizezi mental un lucru, o acțiune, un destin care vrei să se manifeste în viitor, creierul reacționează ca și cum acel eveniment se petrece deja.
Dacă îți poți face gândul interior să fie mai real decât mediul exterior, creierul nu va observa diferența dintre cele două. Apoi, corpul, în calitate de minte inconștientă, va începe să experimenteze momentul pe care ți-l imaginezi ca fiind viitor, în momentul prezent. Vei semnala noi gene, în noi moduri, pentru a te pregăti în vederea acestui eveniment viitor imaginat.
Dacă vei continua să practici din punct de vedere mental, de suficiente ori, această nouă serie de alegeri, comportamente și experiențe pe care le dorești, creierul va începe să se schimbe din punct de vedere fizic – instalând noi circuite neurologice pentru a începe să gândească pornind de la acel nou nivel mental – pentru a arăta ca și când experiența s-a întâmplat deja.
Asta se întâmplă concret în creierul tău când începi să practici vizualizarea în mod repetat.
Pe măsură ce repeți în minte un destin sau un vis privind un nou rezultat, ți-l imaginezi iar și iar, până ce îți devine familiar. Cu cât ai conectat în creierul tău mai multe cunoștințe despre noua realitate dorită, cu atât ai mai multe resurse pentru a crea un model mai bun al acesteia în descrierea ta mentală. Gândurile tale, imaginația ta devin realitate, iar tu tocmai ai devenit placebo.
Tot în cartea Tu ești placebo, am descoperit câteva studii fascinante care aprofundează acest subiect.
- Într-un studiu de la Harvard, subiecții cercetării, care nu mai cântaseră niciodată la pian, au efectuat în minte un exercițiu simplu de pian, de două ori pe săptămână, timp de cinci zile – și au avut aceleași schimbări cerebrale ca subiecții care au exersat fizic aceleași activități, dar fără să ridice un deget
- Într-un alt studiu 10 voluntari și-au imaginat că își încordează unul dintre bicepși cât de tare pot, de 5 ori pe săptămână. După câteva săptămâni, subiecții și-au crescut capacitatea musculară a bicepșilor cu până la 13,5%, doar prin puterea vizualizării.
- Când a venit prima oară în Los Angeles, la sfârșitul anilor 1980, ca actor care se zbătea să își găsească de lucru, Jim Carrey scrisese o declarație de un paragraf pe o bucată de hârtie, despre cum vrea să întâlnească oamenii potriviți, să obțină genul potrivit de roluri și își imagina zilnic cum urma să aibă succes, să contribuie cu ceva valoros și să schimbe ceva în lume. Astăzi, cine nu îl cunoaște pe Jim Carrey?
Îți recomand să citești cartea Tu ești placebo, de Joe Dispenza pentru a descoperi multe alte cercetări fascinante despre modul în care mintea transformă gândurile și imaginația în materie și realitate.
Concluzia 1.
Fără discuții, vizualizarea este o tehnică ce poate aduce rezultate dincolo de imaginația noastră. Totuși, studiile citite nu îți vor ajuta cu nimic, nu îți vor face viața mai frumoasă dacă nu începi să le aplici tu însuți…să dai naștere propriilor tale cercetări și studii. Ai la îndemână toate instrumentele necesare cercetării:
- subiecții cercetării devin corpul tău și viața ta;
- cercetătorul devii tu însuți;
- iar informațiile care te susțin să aplici cercetarea corect și să o duci până la final, sunt la îndemâna ta, în cartea Tu ești placebo, de Joe Dispenza.
Concluzia 2.
Ai grijă ce-ți imaginezi că s-ar putea împlini
Imaginația ta are putere asupra corpului tău, asupra emoțiilor, comportamentului de zi cu zi….așa că alege-o și pregătește-o cu grijă. Folosește-ți imaginația pentru a aduce mai mult bine în viața ta și nu pentru a te autodistruge.
Vizualizare este o tehnică la îndemâna oricui
Nu ai nevoie de bani pentru a-i testa calitatea, nu ai nevoie de mult timp pentru a o aprofunda, ai nevoie să știi ce vrei și să folosești vizualizare în direcția materializării.
Folosește-i puterea! E gratis!
Vizualizare este un instrument cu care ești înzestrat încă din copilărie. Stabilește-ți un obiectiv pe care vrei să îl atingi, și o dată pe zi, oprește-te din rutina ta și vizualizează. Trăiește-ți visul în imaginație pentru 5-10 minute(zilnic), apoi pentru o viață el va deveni realitate!
De ce este vizualizarea atât de puternică şi de eficientă? Ea creează noi circuite neuronale pe baza experienţei, chiar dacă lucrurile nu s-au petrecut în realitate. Neuroştiinţele ne-au arătat faptul că gândurile noastre modifică legăturile neuronale şi chimia creierului.
(James Borg)
1 Comment
[…] le-am găsit în cartea Tu ești placebo, de Joe Dispenza și le-am prezentat în articolul: Neuroștiința vizualizării, Joe Dispenza, Am fost fascinată să descopăr că un lucru atât de simplu, cum este vizualizarea, poate avea […]