Proiectul THE ORIGINAL

Avem în noi tot ce ne trebuie pentru a duce o viaţă împlinită! 

“Da, sigur, spune-i asta şi cerşetorului de la coţul străzii”, ar comenta unii. Tot ce pot răspunde este că: “şi acel cerşetor are multe resurse prin care îşi poate îmbunătăţi viaţa, dar încă nu e conştient de asta”… la fel ca mulţi dintre noi. Puţini suntem cu adevărat conştienţi de puterea, farmecul, frumuseţea pe care le deţinem. De bogăţia lumii noastre interioare. Nu prea am fost educaţi, învăţaţi să ne orietăm spre ea, ci mai mult în exterior, în manifestările concrete, la ce fac alţii şi cum fac alţii. Poate că a venit timpul să ne întoarcem atenţia către noi înşine.  Intuiesc că, la modul general, cam acesta este scopul nostru, pe aici, prin viaţă. Să descoperim că tot ce căutăm în exterior, deţinem deja. Că nu trebuie să ajungem într-un anumit loc, ci suntem deja acolo.

Scopul acestui proiect – THE ORIGINAL – este:

1. Să creeze o comunitate

de oameni care împărtăşesc viziunea că toate calităţile de care avem nevoie sunt deja în noi, oameni care văd potenţialul de resurse acolo unde nimeni nu îl vede, oameni care ştiu că din fericire suntem unici şi diferiţi şi că a accepta unicitatea celui din faţa ta nu înseamnă să o negi sau să o pierzi pe a ta

2. Să îţi ofere instrumente clare prin care:

  • explorezi realităţi lăuntrice – te reorientezi către tine însuți și vezi cam ce se petrece pe acolo. Ce poți admira, îmbunătăți sau vindeca. Ce gânduri, emoţii, stări te definesc acum şi pe care dintre ele merită să le potenţezi sau, dimpotrivă, să le duci la cimitir
  • îţi defineşti lumea interioară. Tot ce eşti în acest moment. Peste un timp poate vei avea nevoie de alte valori, resurse, credinţe. Însă ce deţii acum creează realitatea prezentă şi e important să identifici toate elementele ei
  • să consolidezi stima de sine, încrederea, iubirea de sine, candoare şi bucuria vieţii
  • să descoperi că ai cu tine busola potrivită care te ghidează acolo unde îţi doreşti. Uneori această busolă mai trebuie reglată, calibrată, înţeleasă, acceptată şi provocată
  • să te conturezi astfel încât nimic din exterior să nu te dărâme
  • să transformi slăbiciunile în puteri şi resurse unice
  • să te întorci “acasă” şi să îţi îmbogăţeşti permanent acest “acasă”
  • să te bucuri de viaţă, aşa cu este ea
  • să conştientizezi că oricând ai puterea să îmbunătăţeşti realitatea în care trăieşti şi că atât timp cât un vis e autentic şi potrivit pentru tine, este realizabil
  • să faci rai din tot ce ai acum
  • înveţi să te bazezi pe tine, să te repoziţionezi în centrul vieţii tale şi de acolo să oferi şi altora bucuria ta de viaţă, talentele, cunoaşterea, iubirea şi tot ceea ce simţi să dăruieşti mai departe
  • să te joci cu ideile, credinţele, emoţiile şi toate părţile din tine, astfel încât să conştientizezi cât de multe lucruri îţi stau la dispoziţie
  • să descoperi cât de bogată, vastă, facsinantă e lumea ta interioară, şi multe altele.

CUM vom face asta?

Punând la dispoziţia ta:

  • seturi de întrebări şi imagini care te provoacă să explorezi răspunsuri din interiorul tău
  • modalităţi prin care îmbini arta, şi nu numai, pentru a exterioriza răspunsurile şi a le vedea clar
  • seturi de carduri şi cărţi din diferite forme de tarot
  • mecanici de joc inspirate din tehnica lucrului cu părţile din NLP
  • modalităţi de introspecţie
  • tehnici de autocoaching
  • tehnici proiective
  • jocuri şi instrumente prin care descoperi elementele ce definesc universul tău lăuntric din momentul naşterii şi până acum.

Dacă ţi se pare curios, captivant să foloseşti aceste instrumente pentru a explora Universul tău lăuntric şi să îl îmbogăţeşti cu idei, concepte noi, urmăreşte pagina de facebook de mai jos şi fii al curent cu noile postări.

Facebook


Twitter


Google-plus